GHIMBIRUL – De ce nu trebuie să-ţi lipsească din casă

GHIMBIRUL – De ce nu trebuie să-ţi lipsească din casă
0 20/12/2015

ghimbirÎn ayurveda, medicina tradiţională indiană, ghimbirul este un condiment minune, cu statut de medicament. Planta, care crește în Africa, India și sudul Asiei, are efecte spectaculoase pentru sistemul digestiv, proprietăţi anticancerigene și tratează cu succes numeroase alte afecţiuni.
Ghimbirul conţine calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidraţi, fibre alimentare, seleniu, sodiu, vitaminele C, E și B6.
Iată, așadar, câteva dintre calităţile miraculoase ale ghimbirului!
Elimină oboseala datorită efectului său puternic energizant
Infuzia de ghimbir are efecte miraculoase atunci când vine vorba de recăpătarea energiei. În plus, infuzia este benefică pentru combaterea stărilor de oboseală și de letargie. În plus, ghimbirul are capacitatea de a ridica moralul.
De asemenea, ceaiul de ghimbir este ideal de consumat în timpul iernii, întrucât crește temperatura corpului și te ferește astfel de frig.
Combate febra musculară
Dacă ai făcut efort fizic intens și s-a instalat febra musculară, poţi atenua disconfortul consumând zilnic puţin ghimbir proaspăt. De altfel, specialiștii americani au demonstrat că durerile musculare sunt semnificativ atenuate în cazul persoanelor care iau zilnic, după programul de sport, câte 2 grame de praf de ghimbir.
Înfrumuseţează pielea și te scapă de kilograme în plus
Substanţele conţinute de ghimbir stimulează circulaţia sângelui, ajută la combaterea oboselii și au o acţiune revigorantă și antioxidantă, contribuind la regenerarea pielii.
În plus, condimentul este de ajutor și dacă vrei să scapi de kilogramele în plus, deoarece stimulează metabolismul. Poţi folosi ghimbirul sub formă de ceai (se taie rădăcina în fâșii, se adaugă 250 ml de apă clocotită și se lasă la infuzat timp de 10 minute), de praf sau de tinctură ori în bucătărie, la condimentarea mâncărurilor.
De asemenea, siropul de ghimbir (îl poţi cumpără din magazinele naturiste) are proprietăţi afrodisiace.
Te scapă de răceală și tuse
Dintr-o rădăcină proaspătă de ghimbir, rasă și fiartă în 250 ml apă, timp de 10 minute, prepari un ceai cu efecte remarcabile în tratarea edemelor, a stării de vomă sau a tusei, inducând și o senzaţie puternică de încălzire a corpului, respectiv un efect sudorific pregnant. Dacă febra nu cedează, fierbeţi 100 g ghimbir proaspăt în 500 ml apă și spălaţi tot corpul cu zeama rezultată.
Dacă tusea nu cedează, stoarceţi o rădăcină de ghimbir și amestecaţi sucul cu puţină miere și 250 ml apă fierbinte. Beţi câte 1-2 căni pe zi. Ceaiul de ghimbir este un calmant ideal pentru inflamaţiile gâtului, sinuzite, răgușeală, febră, eliminare de mucozităţi și congestii respiratorii.
Calmează durerile abdominale
Consumat sub formă de ceai, ghimbirul îndepărtează durerile abdominale și elimină toxinele. O cană de ceai de ghimbir băută în fiecare dimineaţă este ideală pentru un sistem digestiv sănătos. Stimulează secreţia de acid gastric, facilitând astfel procesul de digerare a alimentelor.
Pentru a scăpa de durerile abdominale cauzate de acumularea de gaze poţi consuma, după fiecare masă, 1 linguriţă de miere amestecată cu una de ghimbir ras.
Scade colesterolul și previne diabetul
Studiile au arătat că diabetul poate fi atât prevenit cu ajutorul ghimbirului, datorită proprietăţilor sale de reducere a glucidelor din sânge, cât și pentru reducerea colesterolului.
Poate preveni cancerul
Consumat cu regularitate, ghimbirul contribuie la prevenirea cancerului. De altfel, un studiu recent arată că pudra de ghimbir ajută la distrugerea celulelor canceroase în cazul femeilor diagnosticate cu cancer ovarian.
În plus, cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Rochester din SUA au constatat că persoanele care fac chimioterapie resimt mai puţin efectele adverse ale tratamentului dacă iau zilnic câte o jumătate de linguriţă de ghimbir.
Un alt studiu (Michigan Medical School) a arătat că suplimentele cu rizom de ghimbir, administrate participanţilor voluntari, au redus markerii inflamatorii de la nivelul colonului, după administrarea timp de o lună. Experţii sunt de părere că inflamaţia de la nivelul colonului poate fi un precursor al cancerului de colon.
Cel mai bun remediu pentru greaţă
Potrivit specialiștilor, ghimbirul reduce și previne senzaţia de greaţă și ameţeala apărute atunci când mergi cu mașina, cu avionul sau cu vaporul, în cazul în care suferi de rău de transport. Cea mai indicată în această situaţie este tinctura de ghimbir.
Astfel, se iau câte 10 picături de tinctură la o cană cu apă, de trei-patru ori pe zi. Poţi lua și capsule cu ghimbir de două-trei ori pe zi, primul comprimat fiind bine să îl administrezi o jumătate de oră înainte de a pleca la drum.
În plus, poţi bea și băuturi răcoritoare ce conţin această plantă sau poţi mesteca o bucată de ghimbir proaspăt.